marți, 21 octombrie 2014

Maraton Budapesta 2014. Cronica de cursa.

Pe 11 octombrie am alergat cel de al 6-lea meu maraton de sosea si al 9-lea overall si pana acum a fost cel mai cel mai greu.

Cand am inceput eu sa alerg nu mi-am inchipuit ca un maraton poate fi atat de greu, adica nu e floare la ureche, dar cu pregatire atenta din timp se poate termina fara prea mari batai de cap. Eram deja calit de alte 8 maratoane si drept urmare nu imi puneam prea mari problem legate de terminarea lui,  daaar aici la Budapesta am fost aproape  de primul DNF (did not finish), a fost pentru prima data cand pur si simplu am zis ca nu mai pot.  Si asta dupa doar primii 17-18 km. Am muncit mai mult ca niciunde sa termin un maraton si fiecare kilometru a fost o adevarata provocare si am dus o lupta “la baioneta” pentru fiecare metru.

Inamicul numarul unu, responsabil de toate acestea a fost CALDURA! A fost o temperatura destul de ridicata si anormala pentru aceasta perioada a anului. Cu o zi inainte, prognoza pentru amiaza era de 26 de grade, dar pana la urma au fost doar 29-30. Avand in vedere ca s-a alergat pe sosea si ca cea mai mare parte a traseului a fost lipsita de umbra, probabil termometrul ar fi aratat undeva la 40-45 de grade la nivelul soselei- temperatura destul de neprielnica pentru alergare. In plus mai este vorba si de aclimatizarea organismului pentru temperaturi scazute astfel incat altfel simti 30 de grade la miez de vara si altfel le simti la jumatate de octombrie.