Maratonul de la Roma 2014. Cronica de cursa.

Am terminat cu bine si Maratonul din Roma. A fost cel de-al 4-lea maraton de sosea al meu si al 7-lea overall in mai putin de 1 an de cand mi-am inceput oficial cariera de alergator de distanta lunga.

As vrea sa incep mai intai cronica cu seara de dinaintea maratonului.

Data: sambata, 22 martie  a lui 2014.

Locatie: Roma, Mr. Rome Hostel. In camera: eu, Dragos, Blaz si Vincenzo- toti participanti la maraton. Blaz e un tip foarte de de gasca din Slovenia iar Vincenzo un italiano vero vero putin arogant din Pisa aflat pentru prima data in capitale d'Italia.

Cum poate decurge o seara de dinaintea unui maraton intr-o camera numai cu maratonisti? Pai relativ simplu... o discutie interculturala despre recorduri personale, despre palmares, despre cele mai bune curse, despre mancare, geluri si hidratare, chia si ritualuri de dinainte si dupa cursa.

Fiecare dintre noi si-a aranjat cu cea mai mare atentie numarul de pe tricou, si-a pus gelurile intr-o parte si poza clasica din seara de dinaintea cursei cu nr si tricoul, iar daca nu era programata  urmatoarea zi cursa cu siguranta am fi putut discuta despre alergare 2 zile non-stop si dupa asta inca 2 zile. Era 12  fix si mai sunt 9 ore pana la start. Se da stingerea. E intuneric in camera si totusi inca nu terminasem ceva de discutat cu Blaz, apoi intervine si Vincenzo si mai vorbim putin. Si asa mai trece  inca o jumatate de ora. Discutam despre ora de trezire. Eram putin revoltat ca slovenu si italianu s-au aliat si si-au setat ceasul la ora 5!! Cum la 5? Peste 5 ore? Dar ce fac astia de la 5? Eu le-am recomandat ca ora 6 este cea mai indicata. E timp pentru o mica portie de carbohidrati si o gramada de timp pentru a ajunge in block start.

12.45. Gata..de data asta chiar se da stingerea. Cu adevarat.

Inchid ochii si parca nici nu au trecut 5 minute ca se aude o alarma de ceas de pe undeva din coltul diametral opus al camerei fata de unde eram eu. DEJA!? Dar parca mai adineauri era 12.50? CE?! Ioi! Blestemee!! PAAC! Se aprinde si lumina. Il vad pe italian foarte zambaret si imi zice: "Good morning! Are you ready?" - cu accent puternic italieniesc. Eu de sub patura cu ochii semi injectati si vizibil deranjat de ora de trezire ii raspund in romaneste "Du-te la dracu si ucide becu ala". Nu intelege si ma intreba: "what?"... ii raspund mai diplomatic: "Already 5?". Dragos inca dormea sau se facea ca doarme ca nu se misca nimic din coltul unde era el. Se trezeste si slovenul si se duc la bucatarie sa-si faca paste. Au uitat becul aprins. PFFF. Ma ridic si ma duc sa sting becu. Ma pun inapoi in pat. Daar cine mai are chef de somn? Mai sunt 4 ore pana la start. Ma trezesc si eu si imi tarasc cu greutate pasii spre bucatarie. Iau loc pe un colt de canapea si nu zic nimic si ma uit la astia 2 cum mancau paste. Vincenzo ma intreaba daca vreau cafea. Dau din cap ca da. Pune apa la fiert, scoate din buzunar niste praf negru magic, face nush ce scamatorie si imi intinde o ceasca mica, minuscula, cea mai mica, gen... din aia de mostre. Eu care nu prea sunt un obisnuit al cafelelor si un mai neobisnuit al cafelelor in cantitati mici o dau pe gat ca pe un shot de tequilla. Erau cred ca 10 ml de cafea. Pfuai. Robotel! Dintr-o data m-am simtit resuscitat si trezit.

Imi pun si eu niste cereale cu lapte, imi prepar celebra potiune magica de dinainte de cursa: super high energy burito x 45 mega blaster power multi mineral- rome edition 2014 . Imi fac 3 portii- una pentru atunci, una pe drum si una pentru cursa. 

Se face si ora 6! Slovenu si italianu sosesc in camera si stau. Ei stau si nu fac nimic. Oare de ce s-au trezit la 5 si sa-mi fure o ora de somn ?! Sa mi-o dea inapoi!!

Acum oamenii astia 2 stau si asteapta sa se faca 7 ca se indrepte catre Colloseum, locul de unde s-ar fi dat startul- cam 15 minute fata de hostel. Eu si Dragos am zis ca plecam pe la 7.20 si sa mearga ei inainte ca... nu are rost sa ne grabim.

La maratonul de la Roma, editia 20, editie aniversara, la initiativa lui Gabriel Solomon ne-am strans o droaie de romani fiind in top 10 tari ca  numar de participanti - in jur de 150 de romani. S-a dat sfoara si veste-n tara si s-a stabilit sa ne intalnim pe undeva pe langa Arcul lui Constantin pe la un 8 si 15 pentru o poza de grup.

Plec cu Dragos pe la un 7.25 de la hostel in directia Colloseum. Iesim de la hostel facem dreapta pana in bulevardul Vittorio Emanuele, mai mergem inca vreo 200 de metri pana la zebra sa facem stanga pe trecere de pietoni. Inca o ocazie de a fi uimiti si amuzati de felul cum se conduce in Roma. Este simplu: pentru conducatorii auto din Roma, zebra este doar un animal si nu trecere de pietoni iar pietonii nu au niciodata prioritate. Ajungem la trecere. In cele 4 zile de cand eram in Roma, de fiecare data si mereu la fiecare trecere de pietoni nesemaforizata se lasa cu emotie si relativa teama: iti iei inima-n dinti, inchizi ochii si traversezi. Masini destule si la aceasta ora devreme. Ne facem curaj, ajungem la jumatatea strazii, imbulzeala de masini si scutere care se strecoara si isi fac loc printre noi desi noi eram pe zebra. Era ca si cum eram invizibili ori nu ne vedeau ca suntem acolo. E unu cu masina care opreste la cativa centimetri de mine, vizibil deranjat ca trec pe trecere, trec de el si imediat trece  prin spatele meu, altul din fata mea parca nici nu vede ca suntem acolo si trece prin fata noastra desi eram pe trecere?! Cum e posibil asa ceva! Ma rog, suntem in Roma si nu in Romania, alti oameni- alta cultura, care unde la noi, de cele mai multe ori (dar nu mereu pentru ca exista si exceptii), daca un pieton, pe o trecere de pietoni cu 6 benzi pune piciorul pe trecere, ala de pe banda a 6-a opreste cu 50 de metri inainte pentru a da prioritate. Nu exista asa ceva in Roma. Dar cum e  si vorba "when in Rome, do as romans do" . Trecem cu brio si trecerea asta de pietoni. La nici 3 minute il zaresc intr-o masina pe Cristi David Matei Traian (cred ca am scris bine in ordine cele 4 prenume)- care mai tarziu la km 41 avea sa-mi imprumute steagul tricolor pentru un final triumfant. Mai multe detalii mai jos in aceasta postare, dar toate la timpul lor. Cristi mai era cu inca 2 persoane, parcheaza si apoi ne indreptam toti 5 catre Colloseum. 

Ajungem si la Colloseum. Intr-o parte a Arcului lui Constantin de langa Colloseum, din departare se vede steagul Romaniei dar si cel al Italiei. Ilie Rosu! Clar!... Aici se vorbeste numai romaneste si suntem o sumedenie de romani. Asteptam cu nerabdare ora 8 si 15 pentru clasica poza de dinainte. Din pacate datorita imbulzelii/ aglomeratiei/ intarzierii, nu au ajuns la poza de grup o mare parte din romanii participanti la Maraton. 

Pentru editia din anul acesta am avut optiunea de a purta un tricou de culoare verzui... fosforescentish inscriptionat mare pe piept ROMANIA+ tricolor si cu sigla Ro Club Maraton, o idee excelenta pentru ca asa am identificat pe traseu o gramada de romani si am schimbat cateva cuvinte, incurajari s.a. .

As mai avea de adaugat ca acesta a fost primul maraton al lui Bebe, pitestean si amic bun, foarte emotionat s-a descurcat mai mult decat onorabil (4h:13min). Felicitari Bebe!

Facem poza si ne indreptam spre zona de accedere la start. 

Langa celebrul Colloseum, ingramadeala mare ca la un meci cu casa plina pe National Arena. A trebuit sa ne lasam bagajele la cele o gramada de camioane. Dar nu stiam exact unde este camionul nostru. Inaintam anevoios prin multime. Trecem de 2 camioane si aflam ca mergem gresit si ca defapt camionul nostru unde ar fi trebuit sa ne lasam bagajele se afla undeva in partea opusa. Ne intoarcem si mergem spre camionu nostru. Il gasim, ne dezechipam si... acum suntem gata. 

La ora 8:40 este destul de inorat. Conform predictiilor meteo sunt sanse si  e posibil sa si plou...ua?! Cum? Ploua?! Deja!? Dintr-o data incepe o ploaie in rafale- ca la dus cu presiune. O ploaie torentiala care dureaza aprox 5-10 minute. Unde sa fugi? Unde sa te ascunzi? Stam cuminti acolo si incercam sa facem haz de necaz. 

Cu cateva minute inainte de start eram deja fleasca, balteam, nu mai aveam petic uscat pe mine,  aveam apa si la... . In fine, mi-am zis ca asta nu e semn bun si am inceput sa rad de Dragos zicandu-i ca de data asta ii cade recordul. Recordul lui Dragos consta in faptul ca niciodata, dar abosolut niciodata nu a fost plouat intr-o cursa. Ei bine de data asta cu siguranta are sa pice si va fi plouat. 

Se opreste ploaia si dintr-o data iese si soarele dintre nourii negri inspaimantatori. Veste Buna. A plouat inainte de cursa dar inca  nu si in cursa. E posibil ca recordul lui Dragos sa tina si sa nu pice. Spoiler! Nu, nu a tinut, a cazut! A plouat si in cursa :P ! Destul. 

Scot telefonul din minigentuta de spate plina cu geluri si ceva pastile efervescente cu electroliti,  fac 2-3 poze si un minifilmulet de 2 minute cu atmosfera si lumea din jurul meu. Optimism, nerabdare, entuziasm!

Se aproprie si startul.

Cred ca e ora 9.00. Se aude din fata un sunet de pistol. E clar! E startul iar lumea incepe sa inainteze incet incet.

3..2..1.. START

Au trecut 5 minute de la start si noi tocmai atunci ajungem sa trecem pe sub poarta de start. Poarta de start dar si de sosire este situata in dreapta monumentului Vittorio Emanuele in Piazza Venezia la nici 100 de metri de celebra Columna a lui Traian. Incepem sa alergam. Si da, bineinteles, Dacii Sprinteni trebuie sa alerge.  Dragos fuge ca din pusca si nu-l mai vad. Vrea sa castige!- zic eu.

La maratonul asta nu mi-am propus sa-mi bat vreun record personal. Fiind la inceput de sezon si dupa 4 zile de vizitat Roma cate 11-12 ore pe zi , obiectivul meu era sa-l termin cu bine. Cel mai bun timp al meu a fost de 4h42min in toamna lui 2013 la Maraton Bucuresti, alergand cu o mare durere intr-un genunchi de la start pana la finnish (dar asta este o alta poveste). Deci, fara deci,  timpul nu conta si mi-am propus sa alerg detasat si confortabil dupa cum ma simt. 

Ramasesem la start. Trecand pe sub start se face pe langa monumentul asta imens Vittorio Emanuele (ridicat in cinstea celui responsabil cu unificarea Italiei) in directia Circus Maximus.

Pana in km 2 cam ingramadeala destul de mare si simt ca pot sa alerg mai repede decat cei de langa mine si incerc sa depasesc dar era destul de anevoios. Fac stanga pe bordura, ies pe sub banda care delimiteaza traseul si ...liber! Pot sa alerg in voie. Dupa mine si alti vitejisti. It feels like running on the highway.

Arunc o privire la ceas si vad ca la km 3 aveam un average pace de 5.27 min/km. Nu-i rau deloc.

Tot aici dau si peste Alex, colegul de la facultate aflat la al doilea lui maraton. 

La km 5 vine si primul punct de alimentare. Ma simt destul de ok si sunt in forma. Mai sunt inca 37km. Un fleac. Pace-ul e constant si e pe la 5.30. Mai bine decat ma asteptam. 

La km 7 simt ca vine ploaia. Alarma falsa!, sunt doar cateva picaturi, dar dupa 30 de secunde se opreste.

Alex vad ca trage destul de repede si o ia inaintea mea. Incerc sa ma tin dupa el si stau la 1 metru in spatele lui. 

Km 9. Alerg cu Alex pana la km 9 dupa care ii zic ca o las mai moale ca ritmul asta nu cred ca o sa-l pot sustine pana la final si scad pace-ul de la 5.30 la 6 min/km.

Km 10. Al doilea punct de alimetare si e momentul cand imi deschid primul gel. Mi-am planificat ca dupa km 10, din 5 in 5 km sa iau cate un gel mic. Excelent plan Sir!

Iau o bucatica de banana, una de mar si un pahar cu apa de la punctele "refreshment" care erau puse de organizatori din 5 in 5 km. Inca ma simt bine, dar mai e mult pana departe. Inca 32 km.

Km 13. Un grup de romani de pe margine ma observa si aud primele incurajari in romaneste. "..uite si un roman de-al nostru. Hai romanu! Hai romanu! Bafta! Succes!". Eu scad pentru cateva secunde ritmu si ma indrept spre ei si le multumesc. Pana atunci am auzit de mai multe ori incurajari de pe margine in diferite limbi dar parca in romaneste ma ung cel mai bine pe suflet. Simt ca ma incarc cu ceva energie si incep sa maresc ritmul si acum vad ca ajung la un 5.40 min/km. NOT BAD!

Km 15. Al 3-lea punct de alimintare: un pahar cu apa, un pahar cu electroliti, o gura de chia, 2 banane, 1 bucatica de mar, un cub de zahar, 2 felii de portocala si inca un gel mic. 

Urmeaza o cotire la stanga, dupa 500m traversez Tibrul, inca o curba la stanga si se vede Vaticanul. 

Pe la km 16,5 incepe inca o ploaie din asta torentiala. Ma uscasem ce ma uscasem eu intr-o ora si jumatate de alergare dar acum eram din nou ud din cap pana-n picioare. Dar chiar nu-mi displacea. Mai bine ploaie decat canicula.  Trec pe langa piata San Pietro cu Vaticanul unde era borna de km 17 si apoi prin dreapta pe langa piata. Observ ca in piata erau ceva oameni, desi ploua torential, fiind aproape de ora 11. M-am gandit ca e ora la care de obicei noul papa (aka Papa Francesco) isi tine obisnuita prelegere duminicala. Ultimii 5 km i-am alergat intr-un grup compact alcatuit de 5 polonezi, 2 italieni, 4 francezi. Trecand pe langa Vatican cu ploaia in spate ii aud pe francezi strigand ca la meci "Allez Allez Papa!" iar italienii vorbareti si galagiosi "Grazzie Papa", aluzie la teoria conspiratiei comform careia papa s-a rugat la divinitate pentru o nemeritata portie de ploaie pentru alergatorii astia multi care tot alearga domne si deranjeaza pe toata lumea. 

La km 19 ma ajunge din urma Bebe. Alergam impreuna inca vreo 2 km si ii recomand sa nu se tina de mine, sa alerge in ritmul lui, daca poate mai repede. 

Km 21. Sunt deja la jumatatea distantei. Simt o oarecare oboseala dar inca sunt funky fresh. Aveam cam 2 ore si 8 minute la fix jumatatea maratonului. Am luat decizia sa micsorez pace-ul ca sa am un final lejer ca, asa cum mi-am propus initial, am zis sa ma bucur de cursa si sa o pot termina fara prea mari dificultati. Am decis sa alerg la un 6.40-6.50 min/km.

You forgot something? Smile!

Km 24. Il vad pe Dragos mergand usor. E ciudat! Ma asteptam sa fie ceva mai in fata. Mult mai in fata. Il intreb daca se simte ok si imi zice ca simte ca si cum i s-a blocat si il doare un genunchi. Ii urez spor si ii dau inainte cu viteza melcului care se grabeste. 

Km 25. Trec pe langa Stadio Olimpico, stadionul lui LAZIO si al lui AS Roma...inca cateva sute de metri si dau peste un MC guraliv care avea chef de incurajat lumea. Trec pe langa el, vede inscpriptia cu Romania de pe tricou si zice in microfon " ... un ragazzo di Rumania... . Vai Rumania!".  Dupa vreo 30 de secunde in boxe, aud din nou Rumania, ma uit in spate si il vad pe Dragos care s-a urnit si parea ca se chinuia destul de tare. Dupa putin timp ma depaseste dupa care il depasesc din nou. Observ ca avea reale dificultati si pentru el deja nu mai era o placere cursa asta. Era o adevarata lupta. Stiu prin ce trecea. Asa am patit si eu in urma cu jumatate de an. 

Km 27. O urcare usoara care nu se mai termina. Cum a rasarit panta asta asa dintr-o data? N-are ce cauta aici! Imi propun sa alerg macar pana la km 30 dupa care sa merg 1 km ca sa imi  mai revin. Incep sa ma simt epuizat si incepe sa-si faca simtita lipsa "long runnurilor" pe care nu le-am facut din diverse motive destul de obiective. Incepe din nou sa ploua, nu in rafale, dar suficient cat sa  stramb din nas.

Km 29. Sunt in in varful pantei si urmeaza o coborare de vreun km. Parca este mult mai usor la vale decat la deal, contrar binecunoscutului proverb popular.

Vad borna de la km 30. Au trecut 30, hai ca mai sunt inca 12km... si inca 195 de metri... -irelevanti. Dar ce ma inseamna 12 km? Ii fac cu ochii inchisi in parc. Partea usoara a trecut, acum urmeaza cea mai dificila parte a cursei si de asemenea si cea mai enigmatica pentru ca acum te simti mai bine, acum te lovesti fara sa stii de ZID. Si nu vrei sa te lovesti  de ZID. Nimeni nu-si doreste, dar cateodata se intampla. Spre fericirea mea nu mi s-a intamplat la cursa asta, contrar tuturor temerilor mele. Timpul net de la borna km 30 imi arata 3 ore si 15 minute. Este un decalaj de vreo 400 de metri si 5 minute dintre ce-mi indica GPS-ul de la ceasul meu si datele oficiale. Nu-i bai. Nu asta conteaza. Nu asta era grija mea principala.

Tot aici la km 30 era  si punctul de alimetare de la km 30. Logic!

Simt ca imi este foarte foarte foarte foame. Imi iau mai multe bucatele de portocale, banane, biscuiti. Iau vreo 2 pahare cu saruri si unul cu apa. Mai iau cateva bucatele de banana si incep sa merg timp de vreo 100 de metri. Simt ca imi recapat puterile si incept din nou sa alerg.

Dupa nici un km observ pe cineva in fata mea care avea inscriptionat pe tricou Bistrita. Trag mai tare si ma aproprii de respectivul "Hai Romania. Mai este putin  pana la medalie". Era un domn pe la vreo 60 de ani care venise impreuna cu fiul lui la maraton tocmai din Bistrita. Ii placea sa alerge si se tinea foarte bine. Desi zicea ca era pe la 60 de ani, nu parea sa aiba anii aia iar parul era inca negru si doar cateva fire de par alb. 

Alergam impreuna pentru 3 km dar eu simt ca incep sa scad ritmu. Ma gandesc ca genunchii mei incep sa se revolteze. Omul imi zice ca el vrea sa mareasca ritmul. Ii urez bafta si succes in continuare. Imediat din spate ma prind 2 romani, i-am simtit ca sunt romani ca aveau tricou ca al meu. Erau vizibil afectati de cursa si destul de obositi. Ca si mine de altfel, ca nici eu nu eram mai sprinten. Ma laud si eu ma bat cu pumnii in piept ca sunt dac sprinten, dar vad eu ca de data asta nu sunt asa sprinten. Poate data viitoare. Asa zic de fiecare data. 

Trec si de borna cu km 36, traseul intra in zona istorica a Romei. Este foarte multa lume pe margine si ii incurajeaza pe alergatori. Incep sa prind energie si maresc pentru putin ritmul. 

In Piazza Navona, la una din terase era un grup foarte galagios de romani. Cand m-au vazut au inceput sa strige "Romania! Romania! Hai Romania. Mai e putin. Rezista!" Am simtit fiori pe sira spinarii si m-am intors 2-3 metri si am luat-o in brate pe ospatarita entuziasmata care m-a incurajat. Da da...aveam nevoie de o mica imbratisare. O! ce bine m-am simtit!

... si ploua in Piazza Navona

De la Navona traseul coteste spre Via del Corso (unul dintre cele mai importante si cochete  bulevarde din zona centrala a Romei) si mai apoi catre alte stradute pe care le invatasem pe dinfara dupa ce zilele anterioare le batusem la picior mai pe majoritatea din ele. 

Lume din ce in ce mai multa, o sumedenie de steaguri. Aud incurajari in toate limbile (Romania, Rumenia, Rumein, Rumania) dar cum am zis si mai adineauri, cele in romaneste suna cel mai bine. Un grup de irlandezi: "Hey George! Good luck man. You're doin great. Go Romenia!". Las pasul mai incet si ma duc spre respectivul grup si dau mana cu tipul cu tricou verde cu IRELAND care tocmai ma incurajase : "Hi! I'm George. Thanks man!" si imi vad de alergare. Din spate mai aud inca o data "Go George! Go!".

Vai ce obosit ma simt. Imi vine sa ma opresc. Sa ma pun acolo cu fundu in balta si nu as fi fost singur daca as fi procedat asa. In jurul meu o gramada de oameni erau opriti si faceau stretching, altii doar mergeau, altii nu mai puteau nici sa mearga. Erau ultimii 2-3 km si astia sunt cei mai si cei mai grei. O adevarata lupta se da pe toate planurile: tu vrei sa alergi, corpul zice ca nu vrea; mai incerci o data; tot nu vrea; in momentele astea e cel mai mare dusman al tau. Incerci sa te remotivezi, te gandesti ca durerea trece, medalia ramane, dar nu prea functioneaza, fiind in toiul bataliei. Dragos tocmai a aflat asta acum.

Km 40. Inca doi kilometri. Hai ca se poate! Nu mai e mult. Incep sa ma incurajez. Inca un sfert de ora. Aveam deja 4 ore si jumatate de la start. Mi se face sete! Vreau apa, unde e apa?! Trebuia sa fie la 40! Nu-i nimic, pot si fara apa. Nu este un capat de lume, dar as da toata imparatia mea  pentru doar o sticla de apa! Hai nu o sticla. M-as fi multumit si doar cu 2 guri. Apaaa... Apaaa! E tot ceea ce visez, tot ceea ce pictez!

Sunt la Piazza del Popolo, fac giratoriul din piata spre dreapta si dupa cateva sute de metri trec pe langa unul din locurile mele preferate din Roma: Piazza din Spagna.

Urmeaza trecerea printr-un lung  tunel  pasaj subteran de vreo 400-500 metri, apoi dupa el, in sfarsit punctul de alimentare. Un pahar de apa, apoi al 2-lea pahar de apa si urmeaza si al treilea, asa ca sa ma simt eu bine.

Km 41!!  Inca un kilometru si gata si cu maratonul asta. Spre surprinderea mea ma simt destul de bine. Inainte de start ma gandeam ca pe la punctul asta sa fi fost mai extenuat. Dar nu. Eram bine. Dupa inca 195 de metri este si un semn mare care indica intrarea in ultimul kilometru. Pe margine il zaresc pe Cristi care, terminase maratonul cu ceva timp inainte, flutura un steag mare al Romaniei. Ma duc la el si ii cer sa-mi imprumute steagul pe ultimul km ca sa am parte de un finnish triumfant. Iau steagul de un colt si il ridic in sus. Defilez! 

Urmeaza o ultima coborare iar eu simt ca pot mai repede si parca dintr-o data simt ca am destula energie. Daca ultimii 7-8 km i-am alergat la 7.10-7.30 min/km acum deja eram vitezist la 5.10 cat imi arata GPS-ul. Depasesc tot ce imi sta in cale. Depasesc japonezi, belgieni, cativa romani de-ai nostri,francezi, italieni si alte natii, mai depasesc 2 tipi costumati in soldati romani, il depasesc chiar si pe Obelix. Am depasit peste 100 de persoane pe ultimul km. Eram de neoprit.

Cand mai erau 200 de metri pana la poarta de finish trec pe langa un roman de-al nostru care vrea sa tina si el de steag. Micsorez pasul si ii dau sa tina de un colt dupa care terminam impreuna cursa trecand linia de sosire cu tricolorul sus.

In semn de victorie ridic bratele in sus, strang pumnii si scot un strigat triumfal. Peotic. :)). Memorabil. 

Primesc o medalia de terminator de cursa  si o folie termica. Ma indrept acum spre punctul de unde sa da punga cu merinde postcursa. Iau punga, scot niste biscuiti din plasa si  ma duc inapoi cat mai aproape de poarta de finish ca sa-l astept pe Dragos care nu stiam cum se simte. Stiam doar ca la km 25 cand l-am depasit il durea destul de rau genunchiul.(Recomand sa cititi si relatarea lui aici. A trecut prin iad ca sa termine cursa.).

Nu astept prea mult ca dupa aprox 10 fix 8 minute soseste si el. Era foarte epuizat si suparat. Niciodata nu l-am vazut asa de obosit si furios. Mi-a zis ca l-a lasat genunchiu ca aproape i se blocase si ca ultimii 17 km au fost un adevarat chin. 

Facem o poza cu medaliile si ne indreptam spre tirurile de langa Colloseum ca sa ne luam bagajul. 

Pana acolo aveam de mers cam 800 de metri. Stand si asteptandu-l m-am cam racit si mi-au cam intepenit picioarele. Simteam ca ca nu mai aveam genunchi si in loc de picioare doar 2 bucati mari de lemn fara articulatii. Si pentru ca sa fie treaba treaba a inceput o ploaie din aia torentiala. Dar ce mai conta. Am terminat cu bine cursa, eram inundat de enforfine, ma simteam excelent. 

Bun. Ploaie. Ca noi era... toata lumea. Cine sa se grabeasca? Mergeam toti incet spre tirurile cu bagaje. Mi-am pus folia termica peste mine si la pas mic ne indreptam spre Colloseum. Strada era plina de penguini. Daca ai vazut filmul acela, acea capodopera "Marsul pinguinilor"- e!,  cam asa eram noi alergatorii care terminasem atunci. Mergeam incet leganandu-ne stanga dreapta ca niste pinguini.

Moment de trivia. Voi stiati ca pinguinii nu au genunchi? Nu. Nu au.

Ploua in rafale, dar de ce sa te grabesti? Usor si bine ca oricum nu avea rost sa mergi mai repede. Nu trebuia decat sa zambesti si sa te bucuri de moment. Nu in fiecare zi esti plouat cu medalia de maratonist la gat, in Roma. Ne-am obisnuit prea mult cu confortul de acasa incat incepem sa ne plangem daca ne prinde pe undeva ploaia fara umbrela. Dar nu-i nimic. Daca chiar vroiai o umbrela, erau destui bangladeshi pe strada care erau destul de amabili sa-ti vanda o umbrela pentru doar 4 euro. (umbriela? umbriela? for iuro! for iuro!)

Parcurgem astia 700 de metri in 15 minute si inca mai ploua. Langa tir era si centrul unde trebuia sa-ti gravezi timpul pe spatele medaliei. Era ceva coada si inca ploua si am zis ca la momentul respectiv nu am nevoie de asa ceva. Vroiam o saorma mare con todos asa cum numai saormistul meu personal stie cum sa-mi faca si o halba mare de  bere. Ba nu! 2! Una sa o beau pentru a-mi stavili setea iar pe a 2-a sa stau sa o degust. 

La coada de acolo il zarim pe Bebe care astepta sa-si primeasca medalia gravata cu numele si timpul obtinut la cursa. Facuse 4ore si 13 minute. Foarte bine Bebe. Felicitari! La cat mai multe. Il asteptam si ne indreptam spre metrou care era la o aruncatura de bat. Dar stai! portile de la nivelul strazii erau inchise asa ca trebuia sa urcam niste scari pentru a ajunge in statie. Da, asta ne mai trebuia noua acu. Scari. 

Scari! Carti! Ceapa! Scarile sunt inamicul nr 1 pentru cineva care tocmai a alergat un maraton. Imagineaza-ti ca vrei sa urci niste scari fara sa poti sa-ti flexezi genunchi. Incearca asta. Bun. Eu?! Challenge accepted. Iau balustrada in brate si cu pasi mici mici mici de tot si incep sa urc. Ajung la un punct unde era o panorama superba si am zis: "Gata! ..aici facem poze cu medalia". In spate era Colloseumu. Dupa ce fiecare dintre noi isi face poze egoiste cu medalia pe fundal cu Colloseumu, il rugam pe un alt alergator din Africa de Sud si camarad de suferinta sa ne faca o poza la tustrei. Ta na! Aici, mai jos, poza cu noi 3. 

Urcatul ca urcatul dar coboratul pe peronul metroului era si mai greu. Iau din nou balustrada in brate si cobor cu super mare grija scarile. Ca mine si ca noi erau, din nou, ... toti. Era o imagine foarte amuzanta. Sute de oameni care isi tarau picioarele cu greutate si cu balustrada in brate. Era ca si cum eram toti zombi.

Ajungem la hostel. Vad patul! Cel mai bun prieten. Ca orice om care are se respecta si da de Wi-fi, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi urc pe peretele de FB o poza egoista cu mine si cu medalia facuta pe scarile acelea. Ne gandeam sa mergem la party-ul de dupa maraton organizat de catre organizatorii maratonului in cinstea noastra, a alergatorilor. Dar asta presupunea sa luam metroul pana la Piazza Spagna, cu alte cuvinte alte scari de urcat si de coborat. Am renuntat la idee si dupa 2-3 ore de tolaneala in pat am iesit impreuna cu Dragos si Blaz la o pizza si o bere la un local in imediata apropiere a hostelului nostru.

Ei si cam atat despre maratonul asta de la Roma.

Drept Concluzie:

- a fost primul maraton la care m-am simtit cel mai bine pe toata durata lui de la start pana la finish. Nu prea am avut deloc probleme cu recuperarea. Mi-am simtit picioarele si genunchii doar atunci imediat dupa ce terminat dar dupa cateva ore de relaxare mi-am mai revenit. In plus a fost si primul maraton pe care l-am alergat in intregime cu exceptia a doar 200 de metri unde i-am mers. Comparativ cu celelalte 3 maratoane de sosea unde in medie am cam mers vreo 4-5 km.

-am terminat in 4 ore si 48 de minute. Am alergat incet si constant. Nu mi-am propus sa alerg tare si nici sa-mi bat vreun record personal. In schimb mi-am propus ca in toamna lui 2014 sa pot sa alerg un maraton in cam 4 ore. Cred ca este posibil dar trebuie multa munca. Intentionez sa scot acest timp la Budapesta, in octombrie. Dar mai e ceva pana in toamna si multe se pot schimba.

-vremea a fost excelenta pentru alergare chiar daca a plouat de cateva ori in timpul cursei.
-conform datelor oficiale au luat startul aproximativ 19.000 de persoane si doar vreo 14.000 au ajuns sa termine cursa. La cursa populara de 5 km au participat in jur de 100.000 de persoane!!!

-Roma este un oras foarte frumos, un oras plin de istorie cu un farmec aparte. Cu siguranta am sa mai revin sa mai alerg acest maraton. Dar nu la anul, ci poate peste 4-5 ani. O sa vreau sa incerc si altceva la anul pe vremea asta.

Cam atat. Toate cele bune, vreme faina, soare si pace-n toate!