Maraton Budapesta 2014. Cronica de cursa.

Pe 11 octombrie am alergat cel de al 6-lea meu maraton de sosea si al 9-lea overall si pana acum a fost cel mai cel mai greu.

Cand am inceput eu sa alerg nu mi-am inchipuit ca un maraton poate fi atat de greu, adica nu e floare la ureche, dar cu pregatire atenta din timp se poate termina fara prea mari batai de cap. Eram deja calit de alte 8 maratoane si drept urmare nu imi puneam prea mari problem legate de terminarea lui,  daaar aici la Budapesta am fost aproape  de primul DNF (did not finish), a fost pentru prima data cand pur si simplu am zis ca nu mai pot.  Si asta dupa doar primii 17-18 km. Am muncit mai mult ca niciunde sa termin un maraton si fiecare kilometru a fost o adevarata provocare si am dus o lupta “la baioneta” pentru fiecare metru.

Inamicul numarul unu, responsabil de toate acestea a fost CALDURA! A fost o temperatura destul de ridicata si anormala pentru aceasta perioada a anului. Cu o zi inainte, prognoza pentru amiaza era de 26 de grade, dar pana la urma au fost doar 29-30. Avand in vedere ca s-a alergat pe sosea si ca cea mai mare parte a traseului a fost lipsita de umbra, probabil termometrul ar fi aratat undeva la 40-45 de grade la nivelul soselei- temperatura destul de neprielnica pentru alergare. In plus mai este vorba si de aclimatizarea organismului pentru temperaturi scazute astfel incat altfel simti 30 de grade la miez de vara si altfel le simti la jumatate de octombrie.

Aaa, si nu mai adaug ca startul a fost la ora 11, exact cand soarele incepuse deja sa arda bine. In prima faza, startul trebuia sa fie dat duminica la ora 9 dimineata, dar cu aproximativ 2 luni inainte, organizatorii au fost nevoiti fie sa amane maratonul sau sa il anuleze datorita faptului ca in ziua de duminica erau alegeri prezidentiale in Ungaria. Au ales raul cel mai mic pentru participanti, sa-l mute cu o zi inainte si la ora 11 pentru a fi mai la indemana participantilor straini care veneau sambata de dimineata.

Ziua cursei. Este sambata, ora 9.30 cand plec de la hostelul situat la 1 minut de statia de metrou Varosmarty impreuna cu Blaz- dacul sprinten sloven, pe care l-am intalnit in urma cu 6 luni, tot la un hostel la Maratonul de la Roma. Desi am optat sa alerg intr-un tricou cu Romania, am ales totusi sa port o camasa peste tricou pana cand voi ajunge la zona de start. Era prima data cand eram in Ungaria si de asemenea era ziua in care Romania intalnea intr-un meci de fotbal nationala Ungariei la noi acasa pe National Arena si am zis sa nu dau peste un fanatic din asta extremist si sa nu fie cu ceva scandal. In presa media din Romania, in ultimile zile se tot vorbea de comportamentul fanilor maghiari, care la intrarea in tara au devastat niste gari, au ars steagul Romaniei, au scandat diverse trivialitati iar in urma cu un an, tot la un meci in Bucuresti, au facut ravagii prin centrul vechi iar la stadion au rupt scaune si au aruncat cu ele in fanii romani ori jandarmi. Plecand cu astea in cap de acasa, ma gandeam ca nu am sa fiu intampinat prea bine ori sa primesc vreo incurajare de pe margine- poate numai priviri reci. Ei bine dupa cum am sa relatez mai jos, lucrurile au fost chiar invers.

Ajuns in zona de start erau o multime de oameni, am recunoscut pe cei de la Fundatia Nasul Rosu (Red Nose Foundation sau Piros Orr Bohócdoktorok), unde cu o zi in urma la ridicarea kiturilor mi-au dat un nas rosu si mi-au explicat si aratat cum ar trebui sa trec linia de finish si anume...  FABULOS!

Blaz da peste niste alergatori din Slovenia si moment excelent pentru o poza mica cu steagul Sloveniei.

Se aproprie ora de start si dupa cateva miscari de incalzire vad deja cum caldura isi face simtita prezenta. Imi zic de pe atunci ca nu va fi deloc usor si ca voi avea de muncit ca sa-mi ating obiectivul propus. 

Obiectivul meu pentru aceasta cursa era sa termin sub 4 ore sau macar sa fiu aproape de 4 ore. Ultimile alergari de 28 si 32 km din parc plus semi-ul de la Bucuresti erau buni indicatori ca sunt in forma si voi putea sa imi ating obiectivul. 

La vreo 200 de metri in fata mea vad pacerii de 4 ore. Trebuia sa ma lipesc de ei si sa alerg pe langa ei. 

Anul acesta, la editia cu nr 29 a Maratonului de la Budapesta au luat startul la maraton 42km individual 5700 de persoane, la stafeta 5100, la proba 30 km 1100 si 4200 la minimarathon.

3.. 2.. 1.. START.

Se aud urale, aplauze si incurajari dupa sunetul de START si acum toata lumea asteapta nerabdatoare sa inceapa sa alerge... 
5 minute astept si nu m-am miscat deloc de pe loc. Mai trece inca un minut, mai trece altul si tot pe loc. De abia dupa 7 minute am inceput cu pasi mici sa ne indreptam pe sub poarta de start. Trec pe sub poarta, ceasul oficial arata undeva la 10 minute si ceva. Ocolim Piata Eroilor si trecem pe Bulevardul Andrassy, aflat pe lista Patrimoniului Unesco.

Observ ca pacerii de 4 ore sunt in fata cam la un km si incerc incet sa ma aproprii de ei. Ma uit la ceas, vad ca inca nu mi se conectase inca GPS-ul si nu stiam exact ritmul alergarii. Oamenii de pe langa mine alergau destul de incet asa ca ii dau ceva mai repede sa incerc sa prind pacerii de 4 ore.

Dupa 2 km ma mai aproprii de ei, tot departe erau- cca 500 m, dar era un ritm destul de ridicat pentru mine si deja mi se facuse sete desi la start ma hidratasem destul de bine.

KM 4. Ajunsesem in dreptul bornei de 4 km dupa 19 minute de la momentul trecerii pe sub poarta si vad pacerii la aproximativ 200 de metri, dar era prea cald si nu mai puteam sa mentin ritmul asa ca pentru moment opresc cursa de recuparare si incerc sa ma mentin la aceasta distanta.

La primul punct cu apa de la km 5, am abandonat deja ideea  de a-i mai prinde pe paceri. Ritmul de 5.30 min/km mi se parea foarte greu de mentinut. In urma cu o saptamana am terminat semimaratonul din cadrul MIB in 1 ora 50 minute, pace 5.09 min/km fara sa simt ca fortez prea tare. Dupa doar 5 km sa dau semne de oboseala, nu era deloc bine, avand in vedere ca am avut grija sa ma odihnesc bine si sa imi fac obisnuitul carboloading. Eram inca in grafic dar totusi incepusem sa devin putin cam sceptic cu alea 4 ore si am inceput sa negociez cu mine, hai ca nu ar fi rau niciun 4.10 sau 4.15. Pace de 6 min/km e ca o plimbare duminicala prin parc.

In capul meu erau numai calcule si ma uitam tot timpul la ceas sa vad cum stau cu timpul. Este pentru prima data la un maraton cand mi-am setat dinainte un obiectiv altul decat sa termin cursa si am tinut sa-mi ating aici obiectivul meu pt 2014, acela de a terminat primul maraton sub 4 ore. Nu pot sa spun ca era cea mai potrivita atitudine pentru ca eram distras si nu prea eram atent la ce era in jurul meu. Am alergat pe frumosul bulevard Andrasy fara sa observ oamenii de pe margine ori sa admir arhitectura cladirilor.

Km 7. Traversez Podul Margareta, al doilea cel mai vechi pod din Budapesta si apoi urmam traseul prin Insula Margaresta, o insula de aprox 2.5 km lungime si 500 metri latime situata in mijlocul Dunarii. Dupa inca alti 3 km, iesim din zona umbroasa a parcului de pe insula si mai traversam un pod si de aici incepe "partea frumoasa". Este ora 12. Foarte multi oameni in jurul meu si toti au inceput sa se planga de caldura. Nici pic de umbra. A trebuit sa mai reduc putin ritmul alergarii ca simteam ca mi se inmoaie genunchii si picioarele devenisera prea grele.

Dupa primii 10 km aveam 55 minute de la start. Era bine. Aici am desfacut si primul gel. Imi luasem cu mine vreo 4 geluri, primul dupa o ora si apoi urmatoarele la interval de 45 de minute.  Am mai avut 2 fiole de magneziu, una am baut-o cu putin timp inainte de start iar cealalta undeva la km 21 si pentru final aveam rezervat un mic activator.

Atmosfera de pe margine era foarte faina. Erau o gramada de oameni iesiti pe strada sa incurajeze pe alergatori. Multi si galagiosi. Erau si foarte multe trupe care cantau live pe margine special pentru concurenti. Ce sa mai, era  o zi de sarbatoare.

Km 15. Ajung sa traversez cel mai faimos pod al Budapestei, Podul cu Lanturi sau Podul Szechenyi, primul pod permanent de peste Dunare din Budapesta care leaga Buda si Pesta, fiind unul dintre simbolurile orasului. Vai ce sete imi era! Mai erau 2 km pana la urmatorul punct de hidratare.

Pe tot traseul m-am tot uitat dupa alergatori romani, dar nu am gasit pe nimeni cu insemne ale Romaniei ori cu vreun steag. In schimb pe  la km 16 am auzit primu "Hai Romania", erau 2 alergatori din Timisoara cu care am alergat impreuna si am mai schimbat impresii cam 1 km pana la primul punct de alimentare unde am facut o pauza putin mai prelungita. Am luat cateva pahare de apa pe care mi le-am turnat in cap si peste mine ca sa ma mai racoresc pentru imi era foarte cald, mi-am luat buff-ul de la mana l-am imbibat in una din multele galeti de apa rece puse la dispozitie de organizatori si l-am pus pe cap. O! Ce senzatie placuta! Mi-am reumplut bidonasul cu apa si am pornit mai departe.

La km 18 am simtit dintr-o data ca nu mai pot sa alerg. Pur si simplu nu mai puteam. Ma simteam epuizat. Eram aproape sigur ca voi abandona. Picioarele imi erau atat de grele, nu mai aveam strop de energie, imi simteam inima in gat, simteam ca mai am un pic si lesin. Din curiozitate m-am uitat pentru prima data la puls. Nu mi-a venit sa cred cat imi arata ceasul. 230! Niciodata nu mi-a aratat atat. Stiu ca cel mai mult am avut cand am urcat in fuga o panta- 209! Dar 230! Niciodata. Instant m-am oprit ca sa mai scada pulsu. Am stat 1 minut dupa care am mers usor pana la km 19. Intre timp vine un ungur cu tricou cu Ungaria si un steag mare al Ungariei, ma bate pe umar si imi zice "Come on Rumania, Run! You can Do it!". Si eu care credeam ca voi avea parte de antipatii.

Pentru ca acum mergeam,scot telefonul si ii dau un mesaj lui Dragos si ii zic ca o sa abandonez, ca nu mai pot deloc sa alerg. Km 18 si simt ca pic jos. Conditii inumane de alergare.

Ce cred eu ca s-a intamplat a fost o reactie normala a organismului de aparare si conservare, unde la temperaturi extreme incearca sa-si conserve energia si redirectioneaza energia pentru procesele importante, vitale, pentru a-si mentine homeostazia.

Alergam acum pe undeva pe faleza Dunarii, foarte cald, toata lumea se batea sa alerge prin mica portiune de umbra de la marginea soselei asa cum se poate observa in imaginea de mai jos.

Ce mi s-a parut mie ciudat a fost ca nu era nici jumatate maratonului si se mergea in bloc. Nu eram singurul. Jumatate din alergatori mergeau si se vaitau, iar cei care alergau, erau la pas de jogg. De obicei astfel de momente vedeam doar dupa km 35 si erau cativa oameni. Daca tot se mergea, am inceput sa vorbim intre noi. Eu ieseam in evidenta cu tricoul meu cu Romania si principalul subiect de discutie cu colegii maghiari de suferinta era meciul de fotbal ce avea sa se desfasoare ceva mai tarziu intre nationalele tarilor noastre. Mai in engleza, mai in maghiara le ziceam ca Romania e mai buna si ca o sa bata cu un 2-1 , poate 1-0 dar poate si egal ca nu suntem noi prea straluciti.

A da, am uitat sa precizez, cu ocazia maratonului astuia am invatat si ceva maghiara. Asa cum am procedat si cand ma pregateam pentru Torino si Roma, cand la alergarile din parc mi-am pus in casca lectii audio de limba italiana, si acum, pentru acest maraton am invatat ceva maghiara. Maghiara basic. Am ascultat aproximativ 100 de ore de lectii audio timp de 3 luni si pot sa zic ca s-a lipit ceva de mine si puteam sa port o discutie nu prea complicata cu oamenii de pe acolo. Asa am putut sa inteleg incurajarile oamenilor de pe margine, sa inteleg ce spun afisele si sa le multumesc in maghiara. De asemenea am incurajat si eu cateva persoane care alergau primul lor maraton. Organizatorii au oferit in plus, pentru acei care au specificat ca sunt la primul maraton, o foaie pe care sa o puna pe spate pe care scria ca sunt la primul maraton, pentru a primi incurajari din partea celorlalti alergatori. Foarte tare ideea.

Ajung la km 19 mi-am mai revenit si am inceput sa alerg din nou, ca doar de asta am venit aici. Era clar ca nu aveam nicio sansa sa imi ating cele 4 ore, era ora 1 si asfaltul frigea de rupea. Nu mai venea deloc km asta 20. Terminasem apa din bidonas, Buff-ul se uscase dupa doar 5 minute si simteam nevoia sa ma arunc in Dunare pentru o baie mica.

O chestie faina a pompierilor. Undeva pana in km 17, era o masina de pompieri, dadusera drumul la un furtun si facusera o fantana arteziana in mijlocul strazii, toata lumea, (inclusiv  si eu), se ingramadea sa treaca pe sub jetul de apa.

Km 20!! Apa! Parca nu se mai facea deloc kilometrul asta, mi se parea o eternitate. Am gasit o galeata si m-am abonat la ea. Mai toti alergatorii isi turnau galeti cu apa peste ei, erau voluntarii cu furtunele de apa, fie umpleau galetile fie erau solicitati sa ii  stropeasca pe alergatori.  Am stat vreo 1-2 minute aici, 4 pahare de powerade, 4-5 bucatele de banane, niste glucoza alte  2 pahare de apa si i-am dat mai departe.

Ajung si la jumatatea maratonului km 21. Timp: 2 ore 9 minute. Foarte greu, alergam 600-700 metri, mai mergeam 200-300 metri. Asa am facut pana la km 28 pentru ca adidasii mei se puneau in fund pe asfalt si nu mai vroiau sub nicio forma sa alerge. La ultimile mele 3 maratane am alergat fara sa merg mai mult de 100 de metri dar de data asta din 42 km , vreo 6 i-am mers.

La km 24 traversam un alt pod frumos, verde, Podul Libertatii construit pe la 1894, lasam Buda in spate si ne intoarcem iar in Pesta. Parca de data asta este mai multa lume. Acum suntem mai rarefiati si sunt mai usor de depistat si recunoscut. Foarte lume incepe sa ma incurajeze si sa ma felicite "Hajra Romania! Nagyun Jo! Futo Futo!". No, io ce sa mai zic, io venisem cu idei si ganduri  gresite de acasa. Undeva cred ca langa punctul de alimentare de la km 26, o fetita de 7-8 ani avea mana intinsa si oferea alergatorilor jeleuri. M-am oprit si am luat si eu un jeleu. Bun!

La km 26 am ajuns din nou la cel mai preferat si asteptat punct de pe traseu: punctul de hidratare. Nu as mai fi plecat de acolo. Ce bine era!

Intre km 26 si 28 am auzit de multe ori de pe margine incurajari in romaneste si m-am bucurat si parca simteam cum mai capat putina energie.

La km 28, am simtit cum mi se opresc motoarele asa ca m-am oprit si am zis sa merg vreo 2 km ca sa imi mai incarc bateriile. Nici nu ma opresc bine ca de pe margine aud. "Ce faci baiatule? Te oprisi? Alearga! Nu te opri! Ii batem diseara la fotbal. Hai Romania!". Intorc capul si era un domn pe la 50 de ani, ii multumesc si ce era sa fac? Am strans din dinti si am inceput din nou sa alerg. Dupa nici 400 de metri iese in cale un alt simbol al Budepestei: Palatul Parlamentului, construit in stilul neo-gothic intre anii 1884 si 1904. Eu admiram cladirea cand un fotograf striga la mine.. "Romania Romania!", intorc capul si imi face poza de mai jos.

In fata Parlamentului era o fanfara militara care le zicea bine. Dupa ce trec de Palatul Parlamentului, km 28.6 imi zic sa o iau usor la pas pana la km 30. Simteam ca am nevoie sa ma mai odihnesc putin.

Ma opresc si tocmai ce sunt depasit de pacerii de 4ore30minute. Eram putin suparat ca eram departe de maretul meu obiectiv. De obicei cand imi setez un obiectiv fac cam tot ce-i cu putinta sa-l ating, de data asta eram tare departe. La borna km 30 opresc la una din toalete, cand sa intru usa se inchide cu putere si imi rupe bratara de la Garmin iar ceasul imi cade pe jos. Il iau si il bag in buzunar. Din acel moment am schimbat strategia. Nu m-am mai uitat la ceas deloc si am decis sa ma bucur mai mult de cursa. Timpul de finish devenise acum irelevant. Mai aveam 12 km pana la finnish. Ce sunt 12 km? Un fleac.

Si incep iar sa alerg dar parca mai simt ceva mai bine ca nu mai am povara PB-ului si obiectivului de la inceput de cursa.

La km 30 au pus si Cola la punctele de hidratare, cum eu sunt impotriva Cola am sarit peste, dar la urmatorul punct de la km 33 am luat un pahar. WOW! Ce gust bun avea, limba mea era ca un burete si mi s-a parut ca acea Cola era cea mai buna bautura din lume. M-am intors si am mai luat 2 paharele. Zaharul din Cola si-a facut simtita prezenta imediat si am inceput sa alerg mai repede. Mai aveam 9 km si era cam ora 3 iar soarele incepuse sa ne mai lase si pe noi. Temperatura cred ca scazuse pana undeva la 18-19 grade. Dintr-o data parca picioarele au prins viata si am inceput sa alerg din nou la un ritm destul de bun. Nu stiu cat sa fi fost dar cred ca era undeva sub 6 min/km.

La km 38 urmeaza urcarea pe un pasaj rutier suprateran in fata garii Nyugati, al carui arhitect a fost Gustave Eiffel, cel care a proiectat si Turnul Eiffel din Paris. Sunt prins de cineva din urma care ma bate pe umar si imi zice "Hai frate! Baga viteza!". Incerc sa maresc ritmul ca sa-l prind dar era mai iute decat mine. Undeva la km 39 o prind din urma pe doamna din Timisoara care m-a depasit pe la km 17. Era la primul ei maraton si imi zicea ca nu mai poate sa alerge. Caldura a fost inamicul ei numarul 1. Am alergat impreuna vreo 500 de metri dupa care imi zice ca nu mai poate sa alerge si se opreste sa se mai odihneasca putin.

La km 39 il prind din urma pe respectivul care ma depasise in urma cu un km. Acum era randul meu si ii zic "Hai hai! Viteza Viteza!". Am intrat in vorba si am aflat ca tipul era ungur dar facuse facultatea in Bucuresti si a stat in Romania timp de 10 ani. Am vorbit si ceva de meciul de mai tarziu, blama caldura, imi zicea ca la la km 21 avea o ora si 40 minute dar apoi dintr-o data s-a taiat si nu a mai putut alerga iar acum se simtea destul de epuizat dupa care zice... "Da-i inainte ca nu mai pot!"

Vad borna km 40! Yuhu! Inca 2 km si gata. Aici dau peste un slovac destul de entuziasmat. Prea mult as zice eu. Alerga si tipa intr-una sa se automotiveze "Yes I can, Yes we can!". Ma alaturi lui si alergam impreuna pana aproape de finish. Era din Bratislava si era la primul lui maraton. Ce era ciudat e ca, lui nu i s-a parut ca a fost prea cald. A fost cald dar nu cine stie ce, dupa spusele lui. Eu cred ca era putin nebun. :)) .

La km 41 imi zice sa marim putin ritmu si sa ii dam mai tare pe ultimul km. Ii zic ok, dar eu cred ca era doar vorba de el ca am marit putin ritmu dar nu se putea tine, asa ca l-am micsorat iar. Cu 400 de metri inainte de finish imi zice ca sa incercam din nou sa marim ritmu si am inceput alerg mai tare. Am depasit pe un alergator  care  nu i-a convenit ca l-am depasit si m-a depasit din nou, apoi trag si eu  si il depasesc iar. Nu se lasa si incepem amandoi sa alergam tare si cu 300 de metri inainte de final eram la sprint. Am alergat umar la umar pana la final. Am depasit cred ca vreo 100 de persoane pe ultima bucata si faceam slalom printre acestia. Cu 50 de metri inainte de linia finala am scos din buzunar steagul Romaniei si la final l-am ridicat sus. A fost un Finish memorabil!

Timpul brut a fost de 5 ore 6 minute si 5 secunde iar cel net de 4 ore si 56 de minute. Am primit medalia si m-am dus sa ma intind pe iarba. Am stat acolo vreo juma de ora pe iarba sa ma odihnesc. A fost cel mai greu maraton al meu. Greu cu caldura asta.

Il gasesc si pe Blaz care era tolanit si el pe iarba si parea destul de obosit. Il intreb de timp si imi zice ca facut PW. PW? Ce e ala? Cica e Personal Worst. Timpul lui de acum a fost de 4 ore si 27 minute. Ultima oara, in urma cu 6 luni a alergat la Roma sub 4 ore cu cateva minute iar acum vroia sa alerge si sa-si faca PB dar a zis ca la jumatatea maratonului nu a mai putut sa alerge si ca se simtea fara energie si nu era deloc increzator ca va putea termina cursa.

Si acum binecunoscuta sedinta foto post maraton cu medalia.

Daca tot eram in capitala mondiala a apelor termale mi-am zis ca nu ar trebui sa ratez o recuparare la una din multele bai publice cu ape termale din Budapesta. Asa ca urmatoarele zile am fost la 2 bai termale din Budapesta pentru recuperare.

Duminica am fost la Lukacs iar luni la Scezeny. Nimic nu se poate compara cu o recuperare la piscine cu ape geotermale.

Baile Lukacs

Baile Scezeny